Bunule din Ceruri, iartă-mă - Te-am lăudat - www.pricesne.com

Te-am lăudat Pr. Marian Mărcuș

Te-am lăudat

 

Te-am lăudat din buze Doamne
Şi Ţi-am cântat frumos cândva,
Era atât avânt în toate,
Dar suflet prea puțin era.

Știam să-Ți spun cuvinte-nalte,
Cu grai smerit și grav știam,
Aveam atâtea-n rugăciune,
Doar suflet prea puțin aveam.

Primeam cu drag să-mi vii în casă
Şi chiar să stai la masa mea,
Aveai loc larg în toate-a mele,
Doar sufletul prea strâmt l-aveam.

Cu largă mână, zeciuiala
Şi darul, la altar, duceam,
Îți dam atât din toate-a mele,
Doar suflet prea puțin Îţi dam.

Iar astăzi, Doamne, când Cuvântul
Îmi luminează tot ce fac,
Văd ce zadarnice-mi sunt toate,
Când sufletu-i de Har sărac.

Și-atât aș vrea să n-am nimica
Din tot ce m-a-nșelat cândva,
Să nu mai cred că-n loc de suflet,
Mai pot să-Ți dărui și-altceva…

 


Iisus Hristos

Repertoriu pricesne și cântări religioase


© 2016, pricesne.com.

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.